Raul Badiu a câștigat prima etapă a Cupei Dacia

Share this:

Prima etapă a Campionatului Național de Raliuri, Tess Rally 45 Pro-X, a reprezentat și prima rundă a Cupei Dacia 2016. La revenirea în competiția monomarcă, Raul Badiu și-a adjudecat victoria, podiumul fiind completat de Norbert Maior și de debutantul Andrei Gîrtofan.

Conform tradiției din ultimii ani, Brașovul a fost gazda debutului de sezon, ediția 2016 a raliului constând în 8 probe speciale ce au însumat 113,94 km. Clasicele probe Pârâul Rece, Râșnov, Babarunca sau Poiana au pus la încercare îndemanarea și determinarea piloților din campionatul autohton. Cupa Dacia a aliniat la start 10 echipaje dintre care 5 debutante, confirmând înca o data rolul de cale de acces în motorsport. În ceea ce privește materialul de concurs, 3 din cele 10 mașini participante au fost reprezentate de noul model, Sandero.

Revenit într-un raliu dupa 7 luni de pauză, Raul Badiu (Dacia Logan) a început în forță, câștigand prima proba, Pârâul Rece 1, atât în cadrul Cupei Dacia, cât și al clasei 9. Norbert Maior (Dacia Sandero), principalul său contracandidat din acest sezon, a ripostat pe speciala urmatoare (Râșnov 1), fiind la rândul său cel mai rapid pilot al cupei și al clasei 9. La revenirea în parcul de service, cei doi erau despărțiți de mai puțin de o secundă, iar Cupa Dacia atrăgea tot mai mult interesul celor de pe margine. Maior a reușit să treacă în fața lui Badiu în urma celei de-a treia probe, Râșnov 2, anunțându-se o lupta “la secunde” pentru victorie, însa o pană de cauciuc pe speciala lungă Babarunca l-a facut să piardă 52 de secunde față de pilotul sibian.

Raul Badiu s-a detașat în poziția de lider și, chiar dacă a ramas doar cu cele 3 victorii de probă din prima zi, a câștigat prima etapă a Cupei Dacia 2016 cu un avans de 44.4 secunde în fața lui Norbert Maior. În varsta de doar 17 ani, Maior a câștigat cele două speciale de duminică, printre care și Power Stage-ul, reducând din ecartul de puncte față de Raul. Cupa Dacia a adoptat regulamentul FRAS în privința Power Stage, cei mai rapizi trei piloți ai ultimei speciale urmând să obțină puncte suplimentare în clasamentul general al cupei. Așadar, Maior rămâne în urma Tess Rally 45-Pro X cu 3 puncte suplimentare, Badiu cu 2, iar Viorel Ivan cu 1 punct. Este de amintit și câștigarea Brasov Rally Show de către Viorel Ivan (Dacia Logan), experiența sa spunându-și cuvântul pe cei 1,5 km ai superspecialei din centrul orasului.

“Mă bucur că am putut reveni în competiție la unul dintre raliurile mele preferate, Tess Rally. Neavând parte în acest moment de susținere serioasă și concretă, am facut totuși eforturi însemnate să mă aliniez la start, iar cu un buget practic inexistent, unde altundeva puteam să particip decât la Cupa Dacia? Dacă finalmente am reușit să particip, nu a mai ramas decat să mă concetrez la cursa și să mă bucur cât pot de mult de pilotaj. Evident, am pornit cu gandul la prima poziție, dar conștient că va fi destul greu dată fiind pauza facuta de mine, Sandero nou apărut și colegii dornici de victorie. Dacia Sandero, cum era de așteptat, s-a dovedit a fi un pas înainte în ceea ce privește performanța și viteza față de Logan, dar eu și Gabi (nr. Gabi Lazar, copilotul său) ne-am intrat repede în ritm și am avut un parcurs constant, rapid. În cele din urmă, suntem foarte fericiți că am reușit să ne impunem la Cupa Dacia, am fost și destul de aproape de primul loc la clasa 9, poziție pe care o puteam amenința cu puțină inspirație în alegerea anvelopelor de a doua zi.” a declarat Raul Badiu la finalul întrecerii. El a pilotat la Brasov o masina închiriata, iar premiul de 1000 de Euro aferent primului loc in Cupa Dacia îi usureaza participarea la etapa urmatoare. De altfel, Cupa Dacia propune un sistem de premiere în bani care acopera cei mai buni 5 clasati.

“Am dus la bun sfârșit un raliu foarte frumos și dificil. A fost o cursa interesantă, în care am descoperit o mașină foarte competitivă. Mi-a plăcut mult să conduc pe probele “de casă” și cred că începem să ne împrietenim și cu suprafața mai puțin cunoscută pentru mine, asfaltul. Îmi pare rău că nu am reușit să ducem o lupta interesantă pentru prima poziție, dar per total suntem multumiți de rezultat și de ritmul cu noua masină. Am acumulat puncte importante la Brașov și așteptăm cu nerăbdare următoarea etapa.” a declarat Norbert Maior, cel care a avut-o în dreapta sa pe Alina Pop.

Andrei, fiul dublului campion național Dan Gîrtofan, a reușit să încheie Tess Rally 45 Pro-X pe ultima treaptă a clasamentului general Cupa Dacia și pe prima poziție în clasamentul debutanților din Cupa Dacia. În lupta debutanților, el a devansat doi piloți ai unor modele Sandero, pe Radu Luca, respectiv Daniel Rusciuga.

“Admir curajul lui Raul Badiu, care are deja un titlu la Cupa Dacia și este campion en-titre la 2 roți motrice, de a veni dintr-o categorie superioară să lupte în Cupă, fiind conștient că dacă stă pe margine nu are nicio șansă, pentru că, din păcate, memoriile sunt scurte la acest capitol. Luând aceasta decizie, a devenit automat omul care trebuie bătut. El este referința. Postura sa este ingrată, Raul pilotând o mașină inferioară mașinii lui Norbert. Plusul de experiență al lui Raul contra talentului și liniștii materiale a lui Norbert, care este parte a unei echipe puternice ce îi oferă susținere până la finalul campionatului, va da în acest an o luptă foarte interesantă între speranța în devenire și speranța confirmată.” a declarat George Grigorescu, promotorul Cupei Dacia.

În 2016 Cupa DACIA are ca partener Viarom, iar la raliul Brașovului am avut alături și Unior, și nu ar fi fost posibilă fără sprijinul partenerilor tehnici: Michelin, Oreca, Pilot, Mival Class, TCM Turbo si SIXT.

Particularitatea competitiei monomarca de a deschide drumul in motorsport se reflecta si in faptul ca 7 din cei 8 debutanti de la Tess Rally 45 Pro-X au folosit masini Dacia si ca 5 din cei 6 juniori prezenti la start la Brasov au concurat in Cupa Dacia. Urmatoarea etapa a Cupei Dacia se va desfasura tot pe asfalt, la Sibiu, in 15-16 aprilie.

Clasament Cupa DACIA 2016 dupa prima etapa:

  1. R. Badiu / G. Lazăr 31p
  2. N. Maior / A. Pop 25
  3. A. Gîrtofan / D. Vraja 19 (Locul I debutanți)
  4. V. Ivan / D. Gheorghe 16
  5. D. Rusciuga / M. Lăzărescu 16 (Locul II debutanți)
  6. D. Zaharia / A. Popa 12 (Locul III debutanți)
  7. R. Luca / M. Stanciu 10
  8. B. Talașman / A. Mitrașcă 8
  9. C. Oprea / R. Magdaș 6
  10. A. Mitre / M. Căpeț 4

* Se acorda 4p bonus pentru participare

Facebook Comments