1. Sezonul 2018 te vom vedea la start într-o mașină deosebită față de anii trecuți. Ce te-a atras către raliuri și cum ai decis să faci trecerea de la drift către altă disciplină?
Sezonul 2018 îmi va aduce o schimbare, mai exact debutul meu în Raliul Național și Cupa Dacia. Într-adevăr o pot numi o mașină deosebită, este vorba despre Dacia Sandero alături de care fac trecerea de la tracțiune spate la tracțiune față și asta nu este totul.
Sunt atrasă de raliu deoarece cuprinde probe mult mai variate, probe destinate asfaltului unde viteza și obținerea unui timp cât mai bun îmi sunt o adevărată provocare. De asemenea, probele de macadam care se desfășoară pe suprafețe cu aderență scăzută mă provoacă să îmi folosesc cunoștințele despre derapajul mașinii și, nu în ultimul rând, sunt asistată de un navigator în care trebui să îmi pun toată încrederea.
Nu aș vrea să o numesc o tranziție de la drift către raliu, ci aș numi-o o provocare nouă, de a-mi îmbunatați performanțele în motorsport. Driftul va reprezenta în acest an pentru mine participarea la câteva evenimente naționale și internaționale, urmând ca în anul 2019 să îl duc din nou la nivel competițional.
2. Ai testat deja Dacia Sandero 0.9 TCe la Winter Rally, cu rezultate bune având în vedere faptul că este total diferită de o mașină pregătită pentru competițiile de drift. Care este sentimentul pe care îl ai la volan? Ce îți place și ce nu?
Da, am avut ocazia de a testa mașina la Winter Rally, am început să mă familiarizez cu ea, să o învăț și să o controlez din ce în ce mai bine, lucru care a dus și la acele rezultate. Într-adevăr, pentru mine, trecerea de la o mașină de drift la una cu tracțiune față nu este chiar ușoară.
Sentimentul pe care îl am la volan? Sunt atât de multe lucruri pe care aș putea să le spun și ar fi foarte multe detalii pe care aș putea să le enumăr, majoritatea legate de trecere de la tracțiune spate la tracțiune față, unde stilul de pilotaj este total diferit de ce am învățat până acum, însă aș prefera să revin cu aceste detalii la sfârșitul sezonului, atunci când voi avea mai multă experiență și voi ști cu adevărat ce simt la volanul unei mașini cu tracțiune față.
Totuși un sentiment este foarte diferit și nou pentru mine, anume, vocea pe care o aud în cască, vocea copilotului, care îmi spune ce va urma (stânga, dreapta, și toate detalile legate de acea probă până la finish), realizând cât de importantă este munca de echipa. Nu vreau să mă concentrez pe ceva ce ar putea să nu îmi placă la mașină ci vreau să folosesc tot ce are bun pentru a deveni una cu ea și de a reuși să o împing până la limite!
3. Ai obținut numeroase titluri de-a lungul carierei, iar cel mai reprezentativ este Queen of Europe 2014. Împărtășește-ne câteva dintre secretele descoperite de-a lungul anilor.
Munca și perseverența.
4. Care este cea mai importantă lecție pe care o vei aduce cu tine în mașina de raliu?
Cred că cea mai importantă lecție va fi faptul că trebuie să învăț ce înseamna munca de echipă, ceea ce este un lucru nou pentru mine, trebuie să învăț să cooperez cu copilotul meu, la fel și el cu mine. În mașina de raliu voi încerca să îmi aduc toate cunoștințele acumulate, dar cred că cea mai importantă va fi tehnica de abordare a virajelor pe diferite suprafețe de aderență.
5. Consideri că anii de experiență în drift îți pot aduce și dezavantaje? Care ar fi acestea?
Când sunt la volanul acestei mașini sunt conștientă că trebuie să fac diferența, însă în anumite situații instinctul îmi dictează să fac ceea ce am învățat până acum – lucru pe care încerc să îl ignor și să îl corectez adecvat în funcție de situație.
6. Cum ai defini generația de tineri piloți din care faci parte? Ce schimbări consideri că aduceți automobilismului autohton?
Chiar dacă generația noastră a adus o schimbare majoră prin tot ceea ce înseamnă tehnologia în comunicare, mi-ar fi plăcut să concurez în perioada în care nu se punea atât de multă presiune pe promovarea individuală. Cred că atunci relația cu sponsorii era mult mai firească și conta mai mult performanța și evoluția ca sportiv, fără să fii nevoit să te expui ca om.
7. Care crezi că va fi cea mai mare provocare în 2018? Care sunt așteptările, dar și obiectivele tale anul acesta, participând ca debutant în cadrul Cupei DACIA?
Cea mai mare provocare pentru mine în 2018 va fi bineînțeles debutul în Raliu și prima etapă, care va avea loc la Brașov.
Pentru început așteptările mele în acest debut sunt să evoluez, să fac față situației, să nu am parte de un eveniment neplăcut care să mă împiedice să continui. Mă consider o persoană căruia nu îi place să renunțe indiferent de situație și sper să reusesc să fiu cât mai puternică pentru a înfrunta orice greutate îmi va ieși în cale.
Iar ca obiectiv, bine-nțeles, clasarea cât mai sus în Clasament.
8. În final, dacă vrei să mai adaugi ceva…
Abia aștept să vă cunosc pe toți, pentru că nu am avut ocazia până acum. Doresc mult succes tuturor piloților care vor lua startul in 2018.