Luptă pentru podium și puncte s-a purtat până pe ultimii metri ai probelor speciale , fiind extrem de strânsă.
Decisivă a fost experiența și adaptabilitatea într-un raliu cu de toate: ploaie, zone alunecoase, porțiuni uscate și fiabilitatea mașinilor
La 14 ani după ultima sa prezență în calendarul raliurilor din România, Maramureșul a găzduit din nou o etapă contând pentru campionatul național de raliuri . Au fost doua zile de spectacol automobilistic total la care mașinile din Cupa Dacia au fost la înălțime .
Nici un abandon tehnic , toate echipajele au ajuns la start .
După o evoluție constantă și echilibrată Dragoș Popa și Vlad Colceriu , unii dintre favoriții Cupei și-au trecut victoria in cont . Deși a castigat 6 din cele 12 probe speciale Dragoș Popa a declarat imediat după sosire că a fost cel mai solicitant raliu pentru el și simte presiunea tinerilor piloti care vin tare din urmă
“ Probabil cea mai aprigă bătălie și cel mai greu raliu de când m-am apucat de sportul asta. Oricum a fost extraordinar pentru mine . Sunt însă niște copii la Cupa Dacia care sunt incredibili și eu cred că sunt un pic cam bătrân pentru ei , dar am reușit să câștig și sper să mai reușesc și pe viitor să mai câștig etape “, a declarat Dragos Popa , câștigatorul etapei din Maramureș, imediat dupa finish .
Ceea ce Dragoș Popa a numit <<batranețe>> , a fost de fapt experiența de competiție suplimentară în fața principalilor săi urmăritori . După prima zi echipajul cu numărul 75 avea un avantaj de 18 secunde în fața locului doi , care ar fi putut părea suficient. Inaintea ultimelor două probe speciale harghitenii Roland Csato și Laszlo Fesus veneau constant in spatele liderilor la secunde puține . Dornici să recupereze diferența , pe final au comis o greșeală, au derapat , au lovit mașina, au pierdut secunde prețioase si implicit locul doi, în favoraea clujenilor Vlad Supuran si Vlad Cosma. Meritele echipajului, clasat în final pe treapta a doua sunt însă neștirbite pentru că ei au mers foarte curajos pe ploaie și au reusit sa caștige 4 din cele 12 speciale , ultimele trei desfășurate în condiții meteo total nepotrivite cu ploaie abundentă.
Vlad Cosma -copilotul lui Victor Supran , om cu mare experienta de pilot ]n raliuri . dar și manager de echip[ de asisten’a tehnica chiar spera la locul I , înaintea ultimelor două probe. Avea de recuperat 19 secunde , au reușit să recupereze doar 10 secunde .
“A fost una dintre cele mai disputate curse din cariera mea . Chiar nu mă aăteptam să fie ritmul la Cupă atât de ridicat . Am început cu un ritm mediu și am reușit pe ploaie să creștem ritmul foarte tare . Eu speram să recuperăm 20 de secunde de la Dragoș Popa pe power stage. Au fost numai 10 și un pic, dar a fost foarte bine, mai ales în condițiile meteo date, a fost o superexperiență “ a declarat Vlad Cosma , imediat dupa ultima probă.
Promotorul Cupei Dacia cunoscutul pilot George Grigorescu a urmarit de pe probe desfașurarea cupei și și-a amintit ca in urma cu 13 ani câștiga, împreună cu Radu Dumitriu, locul 1 în Clasamentul Național în RaliulRomâniei desfășurat pe aceleș probe speciale, iar în 2014 locul I , pe același traseu în Clasamentul General al Raliul Castanelor, Acum a salutat evoluția extrem de curajoasa a tinerilor piloti .
“ Aici în Maramureș s-a consumat pe ultimele probe o luptă extrem de intensă , totul decizîndu-se practice pe ultimii metri ai probelor speciale . Timp de 2 zile cele trei echipaje implicate în lupta pentru podium au dat o luptă senzațională, de o frumusețe aparte care a fîcut farmecul acestei competiții Cupa Dacia- Start în motor sport, Aleargă Românește “ . a conchis George Grigorescu
Clasamentul General al Cupei Dacia la Raliul Maramureșului
- Dragoș Popa /Vlad Colceriu 01:37:44,3
- Victor Supuran/ Vlad Cosma 01:37:54,6
- Roland Csato/ Laszlo Fesus 01:38:38,6
- Dan Albut /Aurelian Maluțan 01:43:12,0
- Daniel Gugu/Mihai Stanciu 01:47:47,0
Echipajul Victor Supuran/ Vlad Cosma a obtinut locul trei și in Clasamentul General al Juniorilor
O mențiune specială merită echipajele conduse de Roland Csato, Dan Albuț și Daniel Gugu care nu au lipsit în acest sezon de la nici o etapă a Cupei Dacia .
Clasamentul General al piloților după Raliul Maramureșului este
- Dragoș Popa – 99,8 puncte
- Roland Csato- 87,8 puncte
- Victor Supuran -80,8 puncte
- Dan Albuț- 71,2 puncte
- Daniel Gugu- 63,6 puncte
- Constantin Tudose- 40 puncte
- Teodor Dănilă- 35 puncte
- Răzvan Ungureanu -34 de puncta
- Adrian Drăgan -29 de puncte
- Radu Luca- 27 de puncte
- Horia Balea- 12 puncte
Urmatoarea etapa a Cupei Dacia , competie automobilistica monomarcă susținută mediatic de Prima TV se va desfașura la începutul lunii iunie , pe 11-12 iunie la Pitești , pe asfalt .
Cupa DACIA 2021 are ca parteneri Dacia Finance – servicii de leasing, Viarom – construcții drumuri, Mival Class și Happy Credit. Parteneri tehnici sunt GT2i – marcă de produse echipamente protecție sport auto. Pentru al patrulea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este PRIMA TV care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească experiențele din mașina de curse, în cadrul programului Focus la Prima Oră .
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Foto SIMCAT