Cupa DACIA 2017 a revenit în forță din vacanța de vară direct pe macadamul de la Raliul Iașului Cotnari, aliniind la start toți pretendenții celor două podiumuri de final de an ale Cupei DACIA 2017, aferente clasamentelor general și debutanți. Abandonurile semnificative din prima zi – Ivan, Mureșan, Talașman – au lăsat deschisă lupta pentru podiumul etapei, câștigată vehement de juniorul Norbert Maior, cu victorii pe fiecare probă specială. Localnicul Dan Zaharia s-a clasat pe doi, urmat apoi de campionul Cupei DACIA 2011, Bogdan Năstase.
Raliul Iașului 2017 a avut loc în data de 8-9 septembrie și a contat ca cea de-a șasea etapă a Campionatului Național de Raliuri 2017 și, implicit, a Cupei DACIA 2017. Un număr record de 14 echipaje, dintre care 7 debutanți, au ales să alerge românește pe probele moldave, evenimentul fiind una dintre etapele cu miză atât în clasamentele de final de an ale Cupei DACIA, cât și în clasamentele FRAS. Și la această etapă a existat un nou-venit în cupa monomarcă: este vorba de juniorul debutant de doar 17 ani Rareș Drancă, avându-l în dreapta Daciei Logan pe copilotul Eugen Talpalariu.
Probele lungi, de viteză, din prima zi au testat atât anduranța și concentrarea piloților, cât și fiabilitatea materialului de concurs. Prima buclă Cioca Boca – Mădârjac a făcut primele victime: proaspăt revenit în competiție după 4 etape de pauză, Andrei Mitre s-a confruntat cu probleme tehnice chiar pe prima probă, iar fetele Cristiana Oprea/Ioana Stan au pierdute mai multe minute ieșind în decor, reușind însă să revină pe probă și să continue raliul fără alte incidente. Mihnea Mureșan a avariat mașina pe a doua probă și nu a mai putut să continue prima zi de concurs, reușind însă să repare mașina pentru a doua zi, când a concurat în regim de Super Rally. Către finalul aceleiași probe a ieșit în decor și Bogdan Talașman, care a încheiat astfel raliul. Tot pe Mădârjac, însă pe a doua trecere, a abandonat și Viorel Ivan, folosind și el regula Super Rally pentru a reveni pe probe a doua zi. Trecerea de la Logan la Sandero a fost o bucurie și o provocare deopotrivă pentru Vlad Miculici, care, alături de un nou copilot, a ales să abordeze Iașul cu un ritm safe, progresând de la probă la probă și câștigând experiență cu noua mașină.
În acest context, ieșenii Zaharia/Plugaru și-au consolidat poziția a doua în clasamentul general al Cupei, iar Bogdan Năstase/Delia Năstase au avut și ei un ritm susținut cu care și-au adjudecat locul al 3-lea la finalul zilei, ordine care s-a păstrat până la finalul raliului. Seara s-a încheiat cu deja faimoasa superspecială de la Râpa Galbenă, care a atras sute de spectatori la fața locului și probabil mii de telespectatori în fața ecranelor, întreaga probă fiind transmisă și comentată în direct pe canalele TVR.
A doua zi a fost formată din duo-ul Păun-Dobrovăț: prima – o probă tehnică, plină de capcane și alunecoasă în urma ploilor de la începutul săptămânii raliului, iar a doua – o probă construită pentru deliciul publicului, cu două săritori amenajate pe traseu. Cu un ritm foarte bun, echipajul Timisică/Căpeț au terminat prima zi în fruntea debutanților, la doar o zecime de secundă de colegii Gheorghe/Solomon. Din păcate, cei dintâi au fost nevoiți să abandoneze după ce au avariat mașina pe prima trecere pe PS Păun, Alexandru Gheorghe terminând astfel raliul pe prima treaptă a podiumului debutanților. El a fost urmat de Popa/Colceriu pe II și de Drancă/Talpalariu pe locul III, tânărul botoșănean marcând astfel primul său podium din carieră.
Din punct de vedere matematic, toate locurile de pe podiumul de final de an al Cupei DACIA 2017 vor fi decise la Raliul Sibiului, care va avea loc la începutul lui octombrie. Chiar și în situația în care Mihnea Mureșan (141.7p) nu ar fi abandonat în prima zi și ar fi acumulat mai multe puncte la etapa de la Iași, el s-ar fi supus regulii de N-1: în cazul lui, i-ar fi scăzut punctele celei mai slabe etape din acest sezon, iar în cazul lui Norbert (140p) se scade abandonul de la Harghita (lui, însă, un abandon la Iași i-ar fi fost fatal în lupta pentru titlu), păstrând astfel o diferență suficient de mică între cei doi juniori. Totuși, în momentul de față, situația este simplă: presupunând că lui Mihnea regula de N-1 va implica scăderea celor 4.7 puncte de la Iași, diferența dintre cei doi este de doar 3 puncte. Astfel, oricare dintre ei va termina în fața celuilalt va câștiga și titlul de campion al Cupei DACIA 2017.
Putem spune deja că Mihnea Mureșan a avut una dintre cele mai impresionante evoluții ale unui debutant în Cupa DACIA de până acum, având deja asigurate titlurile de campion în clasamentul debutanților Cupa DACIA și FRAS. Astfel, el are avantajul lipsei de presiune din punct de vedere al rezultatului, lucru pe care nu îl putem spune și despre rivalul său, întrucât de evoluția tânărului Maior poate depinde și clasamentul pe echipe de la finalul sezonului.
Disputa pentru locul III al podiumului clasamentului general 2017 este dintre cele mai interesante din istoria cupei monomarcă, punând față în față juniorii cu cei din “garda veche”, dar și Loganurile în luptă directă cu noul Sandero. Ivan (89p), Talașman (83p) și Zaharia (81p) au toți câte un abandon sau câte o neparticipare, astfel că se iau în considerare punctele din clasamentul la zi. Neparticiparea sau abandonul la ultima etapă a sezonului îi vor scoate automat de pe podium, așadar se anunță două zile de foc pe noile probe de la Sibiu.
Pentru mai multe detalii despre Cupa DACIA puteți vizita site-ul www.cupadacia.ro și pagina facebook Cupa Dacia.
Următoare etapă a Cupei DACIA 2017 este Raliul Sibiului, ultimul raliu al Campionatului 2017, ce va avea loc în data de 6-7 octombrie.
În 2017 Cupa DACIA are ca partener principal Unior Tepid, leader pe piața sculelor industriale de mână, și este susținută și de RCI Leasing, Viarom și Mival Class. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Michelin – cea mai performantă alegere de anvelope, Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto.
Clasamentul general Cupa DACIA 2017 după a șasea etapă (și locul obținut la Raliul Iașului Cotnari 2017):
- Mureșan / A. Hicea 141.7p
- Maior / D. Pulpea 140p (Locul I general)
- Ivan / D. Gheorghe 89p
- Talașman / D. Voinea 83p
- Zaharia / D. Plugaru 81p (Locul II general)
- Gheorghe / C. Solomon 70p (Locul I debutanți)
- Popa / S. Colceriu 66.8p (Locul II debutanți)
- Timisică / M. Căpeț 55p
- Năstase/ D. Năstase 51p (Locul III general)
- Costea / R. Maior 43p
- Miculici / M. Andreoiu 41.9p
- Oprea / I. Stan 40.9p
- Luca / M. Stanciu 24p
- Mitre / B. Iancu 22.8p
- Mihuț/ R. Gurămultă 12p
- Drancă/ E. Talpalariu 8p (Locul III debutanți)
- Ionetecu/ D. Ghigolea 6p
- Grigorescu/ F. Maior 4.9p
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Imagini de RallyZoom.ro