Revenirea pe asfalt a fost necruțătoare cu echipajele Cupei DACIA, care au alergat weekendul trecut pe probele speciale de la Cluj. O serie de răsturnări de situație le-a adus victoria lui Cristi Sugar/Vlad Colceriu la Transilvania Rally, care revin astfel în lupta pentru titlu competiției monomarcă. Debutanții au impresionat printr-un ritm competitiv și au ocupat în final locurile 2 și 3 de pe podiumul general Cupa DACIA al acestei etape.
Dragoș Popa/Sorin Colceriu au condus raliul încă de la prima probă și au încheiat prima zi de concurs la 3 secunde în fața lui Cristi Sugar/Vlad Colceriu, care au câștigat totuși 2 din cele 3 probe disputate vineri. Tânărul piteștean și-a început a doua zi de concurs cu o penalizare de 1 minut, care l-a pus într-o situație din care conducerea cursei părea aproape imposibil de recuperat.
Prima trecere pe proba regină Dângău la vale de 30 km a fost dominată de Cristi Sugar/Vlad Colceriu, cei mai rapizi cu un avans de peste 30 de secunde, împingându-și limitele în încercarea de a compensa greșeala dimineții de sâmbătă. Pe aceeași probă, după un parcurs în care nu și-a găsit ritmul cu care ne-a obișnuit, Andrei Mitre a ieșit din jocul pentru conducerea clasamentului etapei din cauza unei pene de cauciuc care l-a întârziat minute bune.
Probleme nu s-au terminat însă aici pentru echipajele Cupei DACIA, deoarece Dragoș Popa/Sorin Colceriu au pierdut peste 10 minute pe power stage-ul Dângău din cauza unei defecțiuni tehnice, ieșind astfel din lupta pentru titlul de la finalul sezonului. Totuși, punctele câștigate odată cu victoria de la Iași îi mențin “în cărți” pentru locul 3 general, care se va disputa la Brașov. Cristi Sugar/Vlad Colceriu au încheiat astfel Transilvania Rally cu o victorie în Cupa DACIA și cu poziția de lideri în clasamentul general provizoriu, la 2 puncte în fața echipajului Andrei Mitre/Robert Maior. Totul se va juca astfel la Brașov, ultima etapă a campionatului din acest an.
Pe locul 2 la general Cupa DACIA a urcat debutantul Radu Benea, copilotat de Andrei Hicea. Cei doi au impresionat printr-un ritm constant și foarte bun, fiind doar primul raliu cu Sandero 0.9 TCe. Podiumul general a fost completat tot de un echipaj debutant, clujenii Horea Balea/Mihai Luncan care au confirmat evoluțiile foarte bune de la etapele anterioare și au demonstrat că pot progresa cu fiecare kilometru de probă. Astfel, cele două echipaje debutante au urcat și pe podiumul dedicat lor, unde pe locul 3 li s-au alăturat Vlad Răducanu/Laurențiu Mandu.
Și la debutanți podiumul de la finalul sezonului se va decide în 3 săptămâni la Brașov, Răducanu având un avans de doar 2.8 puncte în fața lui Balea, în timp ce locul 3 este ocupat confortabil de Artur Luca/Mihai Căpeț, o prezență constantă în acest sezon.
Locul 4 în clasamentul general al etapei a adus o luptă foarte frumoasă, 3 echipaje aflându-se într-o marjă de 6 secunde înaintea superspecialei. Vlad Răducanu/Laurențiu Mandu au terminat în final pe locul 4, urmați îndeaproape de Cristiana Oprea/Diana Hațegan pe locul 5, iar pe locul 6 au fost Silviu Procopiu/Mihai Stanciu, în urma unei penalizări de 10 secunde obținute spre finalul cursei. Pe locul 7 a încheiat Artur Luca, care a demonstrat o evoluție bună de la o etapă la alta, urmat de Mitre pe 8 și Florian Popescu/Dragoș Badea pe 9, câștigătorii Trofeului Logan. Paul Pîrvan/Dan Mândruț au ajuns cu bine la finalul primului raliu din acest an, ocupând locul 11, în timp ce Bogdan Gheorghiu/Andrei Pintilii au fost nevoiți să abandoneze în prima zi din cauza unor probleme tehnice.
Următoarea etapă și ultima din Cupa DACIA 2019 este Tess Rally Brașov, care va avea loc pe macadamul din Brașov între 18-19 octombrie.
Cupa DACIA 2019 are ca partener principal ROMGAZ, iar parteneri sunt Dacia Finance – servicii de leasing, YATO – marcă de scule și echipamente de lucru mecanice și pneumatice, BOSCH Service – producător piese auto. Parteneri tehnici sunt ORECA – marcă de produse echipamente protecție sport auto, PILOT – marcă de produse auto. Pentru al doilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii Între Prieteni.
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Clasamentul general Cupa DACIA 2019 după a șaptea etapă, Transilvania Rally:
- C. Sugar/V. Colceriu 129p
- A. Mitre/R. Maior 127p
- B. Gheorghiu/A. Pintilii 102p
- H. Balea/M. Luncan 100p
- D. Popa/S. Colceriu 95.2p
- V. Răducanu/L. Mandu 91.8p
- D. Albuț/C. Bala 80.4p
- S. Procopiu/ M. Stanciu 73.4p
- A. Luca/M. Căpeț 70.6p
- C. Oprea/D. Hațegan 68p
- F. Popescu/A. Gheondea 50.4p
- R. Benea/A. Hicea 45.2p
- I. Mihuț/R. Gurămultă 25p
- D. Mândruț/P.Pîrvan 16p
- A. Gheorghiu/A. Brezoszki 13.6p
- R. Luca/C. Oprea 12p
- P. Pîrvan/D. Mândruț 9.08p
- D. Rusciuga/C. Vârban 4p
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Foto de RallyZoom.ro