Cupa DACIA 2020 era programată să înceapă la finalul lunii aprilie cu Raliul Bucovinei, cu 15 echipaje pe lista preliminară de înscriși. Din păcate trăim vremuri dificile iar pandemia a oprit nu doar desfășurarea competițiilor, cât și demersurile sportivilor de a-și asigura bugetul necesară participării în Campionatul Național de Raliuri. Stăm de vorbă cu o parte dintre piloții care aveau în plan să alerge românește anul acesta, pentru înțelege cum le-a fost afectată rutina de sportiv și care sunt lucrurile pe care le fac pentru a rămâne pe linia de plutire.
- Salut! Se pare că raliurile au luat o pauză nedeterminată care ne-a dat planurile peste cap. Cum te-a afectat pe tine această pandemie din punct de vedere al bugetului, al pregătirii materialului de concurs și al antrenamentului fizic.
Bugetul 2020 era oricum un subiect delicat dupa accidentul de la Raliul Brasovului 2019, asadar cumulat cu pandemia a devenit subiect tabu! Materialul de concurs este in cea mai buna faza a existentei, pentru ca, desi nu asta ne-am dorit, avem o masina noua!
- Cum ți-ai adaptat rutina izolării de acasă?
Pentru ca activez in domeniul medical, desi cu activitatea mult diminuata, am mers la munca aproape in fiecare zi; mi-am propus sa nu imi cumpar simulator, pentru ca stiu sigur ca nu voi mai face nimic altceva zi-noapte!
- Cum te-au ajutat lecțiile învățate din motorsport să treci mai ușor peste această perioadă?
Cred ca mai avem ceva pana cand vom putea spune ca am trecut peste aceasta perioada dificila, dar sper ca finalul ma va gasi “in picioare”!
- Te-a determinat în vreun fel această pandemie să îți schimbi strategia, ca sportiv? Cum ți-ai pregătit revenirea la volanul mașinii de curse, atunci când va fi posibil?
Asteptam sa vedem cand vom putea concura, dar in principiu echipajul Popa-Colceriu va avea aceeasi strategie ?!
- În final, ai cuvântul.
As vrea sa ii multumesc lui Sorin, pentru intelegere si pentru ca impreuna am reusit sa trecem peste o perioada grea a prieteniei si colaborarii noastre, lui Florinel si lui Varu Nicu pentru tot ce au facut si vor face pentru noi, si bineinteles tuturor celor care fac posibila participarea noastra: KLARWIN, FRATELLI GROUP, BEST TOOLS, VRK EXPEDITION, PRO X, DRILL MEDIA si CENTRUL MEDICAL FORUM.