Luna mai programează la Arad cea de-a treia etapă a sezonului 2016 din Cupa Dacia, competiţie desfăşurată în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop. După rundele de la Braşov şi Sibiu desfăşurate pe asfalt, Raliul Aradului reprezintă pentru participanţi şi materialele lor de concurs primul test al anului pe macadam.
Prima zi de concurs se va disputată vineri (13 mai) şi va consta din 5 probe speciale ce însumează aproape 50km. Ziua de sâmbătă (14 mai) include încă 6 speciale printre care şi trecerea dublă pe Nadăş, cea mai lungă probă a întrecerii (21.9 km). Cu cei 95.18 km de concurs în ziua secundă, Raliul Aradului propune în acest an un total de 145.15 km de probe speciale.
Cupa Dacia beneficiază de o înscriere numeroasă la etapa arădeană, cele 8 echipaje prezente la start constituind o cincime din totalul participanţilor. Încă o dată, categoria debutanţilor din cadrul cupei este bine reprezentată, 4 echipaje urmând să ia conctactul pentru prima dată cu macadamul. Lupta la vârful clasamentului va fi una foarte interesantă, ocupanţii primelor două poziţii fiind despărţiţi în acest moment de doar 2 puncte. Juniorii Raul Badiu şi Norbert Maior şi-au adjudecat până acum câte o victorie de etapă, diferenţa fiind făcută doar de punctele suplimentare de pe power stage. Liderul Raul Badiu, care îl va avea în dreapta pe Gabriel Lazăr, a reuşit să facă deplasarea la Arad în ultimul moment din cauza incertitudinii asupra bugetului. După ce anul trecut a câştigat aici categoria maşinilor cu 2 roţi motrice pilotând un Renault Clio R3 Maxi Evo, Raul speră ca experienţa să îl ajute ca la volanul modelului Logan să îşi treacă în cont cea de-a doua victorie din Cupa Dacia 2016.
Învingător la Sibiu, Norbert Maior încearcă să treacă pe prima poziţie a clasamentului în urmă Raliului Aradului. “Revenim pe suprafaţa mea preferată şi abia aştept să luăm startul. Probele de la Arad arată absolut perfect şi sunt convins că o să ne facă mare plăcere să evoluăm pe ele. Am reuşit să facem câţiva kilometri de teste iar maşina ne-a plăcut foarte mult, drept pentru care cred că vom avea un ritm bun şi sperăm să întreţinem spectacolul din Cupa Dacia” a declarat Norbert, care o va avea în dreapta sa, în modelul Sandero de competiţie, pe Alina Bianca Pop.
Şi ultima treaptă a podiumului clasamentului este foarte disputată, doar un punct despărţind echipajele Daniel Rusciuga / Mihăiţă Lăzărescu şi Bogdan Tălăşman / Andrei Mitraşcă. Pilotând o Dacia Sandero, debutantul Rusciuga se află deocamdată pe a treia poziţie în Cupa Dacia şi pe prima treaptă a în clasamentul debutanţilor cupei. Podiumul etapei precedente l-a adus pe Tălăşman (Dacia Logan) la un punct de locul 3 iar pe macadamul de la Arad încearcă să urce încă o poziţie în clasament. După un început dificil de sezon, cu abandon la Braşov, Andrei Mitre (Dacia Logan) a obţinut la Sibiu primele puncte din acest an alături de copilotul Bogdan Iancu. Cei doi vor evolua în aceeaşi formulă şi la Arad. Pe lângă Daniel Rusciuga, alţi trei piloţi debutanţi vor experimenta în acest weekend pentru prima dată noua suprafaţă: Radu Luca, alături de Mihai Stanciu, Andrei Girtofan, avându-l în dreapta pe Doru Vraja, şi Dan Zaharia, secondat de Alin Popa.
În 2016, Cupa DACIA are că partener VIAROM iar parteneri tehnici sunt MICHELIN, ORECA, PILOT, MIVAL CLASS, TCM TURBO şi SIXT.
Clasament General Cupa DACIA 2016 inainte de Raliul Aradului:
- R. Badiu / G. Lazăr 56p
- N. Maior / A. Pop 54
- D. Rusciuga / M. Lăzărescu 32 (Locul I debutanţi)
- B. Talaşman / A. Mitraşcă 31
- A. Gîrtofan / D. Vraja 23 (Locul III debutanţi)
- R. Luca / M. Stanciu 20 (Locul II debutanţi)
- A. Mitre / B. Iancu 19
- V. Ivan / D. Gheorghe 16
- D. Zaharia / A. Popa 16
- C. Oprea / D. Haţegan 14
- J. Tatu / E. Rotaru 12
- I. Mihuț/ R. Magdaș 4
* Se acorda 4 puncte bonus pentru participare