“Full House” în Cupa DACIA la Raliul Iașului, ultima etapă pe macadam a sezonului

Share this:

“Full House” în Cupa DACIA la Raliul Iașului, ultima etapă pe macadam a sezonului

Vacanța de vară a fost de bun augur pentru piloții și copiloții Cupei DACIA, aceștia revenind cu forțe proaspete la startul penultimei etape a sezonului. S-a stabilit astfel și nou record de participare în Cupa DACIA 2018, unde nu mai puțin 17 echipaje vor lua startul la Raliul Iașului. Popa, Mitre și Mureșan vor întreține lupta la vârful clasamentului, într-o etapă care ar putea stabili podiumul general de final de an.

Weekendul acesta, probele de macadam din jurul Iașului vor fi scena ultimei bătălii pe această suprafață spectaculoasă din acest sezonul. Configurația Raliului Iașului Cotnari 2018 este aceeași din anul precedent, cu cele 5 probe – Cioca Boca, Mărdârjac, Păun, Dobrovăț și Superspeciala Râpa Galbenă – desfășurate de-a lungul celor două zile de concurs.

Modelul Sandero își crește constant popularitatea, și la această etapă fiind prezente 9 mașini. Revine la raliul “de casă” și echipajul ieșean Dan Zaharia/Dan Plugaru, care vin hotărâți să se bată pentru podium. Cu atât mai interesantă devine lupta de la vârful clasamentului general cu cât liderii actuali ai Cupei DACIA, D. Popa/S. Colceriu, duc la maxim performanțele modelului mai vechi, Logan 1.6 MPi, contra juniorilor A. Mitre/H. Baltador și M. Mureșan/M. Andreoiu care participă cu noul model Sandero 0.9 TCe.

“Ca în fiecare an, probele de la Iași se numără printre cele mai dificile, dar totodată și cele mai frumoase din campionat. Schimbările de aderență vor reprezenta o provocare suplimentară în acest an, fiind astfel foarte important să anticipăm aceste schimbări de ritm și să ne adaptăm corespunzător. Vom încerca să rămânem 100 % concentrați pe tot parcursul raliului și să avem un ritm cât mai constant și rapid, iar la final vom vedea dacă va fi destul pentru a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.” a declarat dublul campion al Cupei DACIA 2017, Mihnea Mureșan.

Ca de obicei, Cupa DACIA demonstrează că “Start în motorsport. Aleargă românește!” este mai mult decât un slogan și aduce la start 10 debutanți. Trei dintre aceștia se află la prima participare și ne-au pregătit fiecare câte un exemplu de pasiune și perseverență. Salutăm participarea lui Florian Popescu, pilotul care, pe lângă lupta pentru victoria cu cancerul, a găsit resursele interne necesare să accepte și această provocare a raliurilor, demonstrând că pasiunea este o sursă inepuizabilă de energie. El va debuta alături de Alexandru Tămășescu pe o Dacia Logan. 

O altă surpriză frumoasă este debutul pilotului Silviu Dumitrescu în raliurile de macadam, în cadrul Cupei DACIA. Un nume greu în istoria automobilismului autohton, Silviu continuă tradiția familiei sale, însă a lăsat deoparte prototipul Ostella de coastă pentru un Logan de cupă și va fi o prezență interesantă weekendul acesta la Cotnari Rally – Iasi.

Nu în ultimul rând, Paul Pîrvan și Dan Mândruț formează și ei un echipaj aflat la primul start în Campionatul Național de Raliuri. Cei doi prieteni au decis să își pregătească un Logan și să participe la ultimele etape ale Cupei DACIA 2018, făcând schimb de locuri pilot-copilot pentru a descoperi fiecare senzațiile din mașina de curse, în pregătirea unui sezon complet în 2019. 

În fruntea clasamentului debutanților s-au detașat semnificativ E. Caragui/R. Fus (116p), fiind urmați de ieșenii B. Gheorghiu/R. Radu (97p). Locul III este însă disputat de 2 echipaje – R. Rusu/S. Crișan (87p) și D. Albuț/C. Bala (83p) – aflate la o diferență de doar 4 puncte, care ar putea decide podiumul de final de an. 

Echipajele vor lua startul vineri, 7 septembrie, începând cu ora 11:00 din parcul de service de la Palas. Se vor parcurge 2 bucle formate din probele Cioca Boca (14.85km) – Mădârjac (24km), urmând ca prima zi de concurs să se încheie cu superspeciala din centrul orașului, care atrage anual mii de spectatori. A doua zi de concurs are tot 2 bucle, prima cu 3 probe Păun (8.45km) – Dobrovăț  (10.5km) – Cioca Boca, iar ultima buclă cu Păun – Dobrovăț (power stage). Dobrovăț este cu siguranță una dintre probele cele mai atractive pentru spectatori, având singurele 2 săritori naturale din campionat, ușor accesibile și cu zone special amenajate pentru spectatori. Cele mai bune echipaje de la Raliul Iașului vor fi premiate sâmbătă seara la Primăria Iași, începând cu ora 19:00. Întreg programul probelor speciale poate fi consultat pe www.cupadacia.ro

În 2018 Cupa DACIA este susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto, Hankook – anvelope de competiții. Partener media este Radio România Actualități, care va relata evoluția echipajelor de-a lungul sezonului, iar după fiecare raliu piloți și copiloți care aleargă românește își vor împărtăși direct din studio experiențele din mașinile de curse.

Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.

Lista echipajelor înscrise la Raliul Iașului Cotnari și clasamentul general Cupa DACIA 2018 înainte de a șasea etapă:

  1. D. Popa/S. Colceriu 121p
  2. A. Mitre/H. Baltador 114p (Sandero)
  3. M. Mureșan/M. Andreoiu 110p (Sandero)
  4. E. Caragui/R. Fus 73p (Sandero)
  5. B. Gheorghiu/R. Radu 72p
  6. C. Oprea/D. Hațegan 58p (Sandero)
  7. O. Costea/R. Maior 53p
  8. R. Rusu/S. Crișan 46p (Sandero)
  9. D. Albuț/C. Bala 43p
  10. C. Melczer/E. Sipos 40p (Sandero)
  11. S. Procopiu/ M. Stanciu 39p  (Sandero)
  12. R. Luca/A. Luca 24p (Sandero)
  13. A. Păun/M. Lăzărescu 14p
  14. D. Zaharia/D. Plugaru 4p (Sandero)
  15. D. Rusciuga/C. Vârban 0p (nu participă)
  16. F. Popescu/A. Tămășescu (prima participare)
  17. S. Dumitrescu/M. Vieriu (prima participare)
  18. P. Pîrvan/D. Mândruț (prima participare)

*Se acordă 4p bonus pentru participare

Foto de RallyZoom.ro

Facebook Comments