M. Mureșan/E. Sipos și B. Gheorghiu/R. Radu, câștigătorii Cupei DACIA 2018 după Raliul Sibiului

Share this:

Raliul Sibiului ne-a adus și mult așteptatele podiumuri de la finalul celei de-a 12-a ediție a Cupei DACIA. După 3 zile de concurs pe probele speciale de asfalt din județul Sibiu, Mihnea Mureșan a reușit să își adjudece al doilea titlu consecutiv în Cupa DACIA, după victoria-record de anul trecut. La debutanți, Bogdan Gheorghiu a abandonat prematur chiar pe a doua probă a raliului, însă a acumulat suficiente puncte pentru a-și asigura titlul în acest clasament.

Victoria echipajului Mihnea Mureșan/Ervin Sipos la Sibiu nu a fost una lipsită de emoții: cei doi au dominat prima zi de la raliului Sibiului, însă au avut parte de un moment tensionat la începutul celei de-a doua zile de concurs. În urma unei ieșiri în decor pe PS6 Nou Român 1 au avariat puntea spate, astfel că au compromis și ritmul pe PS7, iar la finalul primei bucle au pierdut avansul din vârful clasamentului Cupei DACIA, unde Mitre preluase conducerea cu un avans de 37 de secunde. După reparația în service, juniorul Mureșan a câștigat toate celelalte probe ale zilei, însă ritmul mai rapid cu sub 1 secundă/km față de Mitre nu i-a adus un avans suficient de mare pentru a prelua din nou poziția de lider în clasamentul provizoriu al etapei. Mihnea și Ervin au început ziua a doua având de recuperat 20 de secunde pe cele 2 trecerei pe PS Păltiniș, urcare și coborâre – un plan ambițios. Totuși, tensiunea și-a spus cuvântul iar Mitre a avut parte de o răsucire violentă pe urcare, unde a pierdut secunde valoroase. Astfel, Mureșan a preluat șefia plutonului de Dacii, pe care a gestionat-o cu succes până la finalul raliului. Această victorie i-a adus și cel de-al doilea titlu în Cupa DACIA, iar Mihnea Mureșan intră astfel în grupul select al piloților care și-au reconfirmat dominația Cupei prin câte două titluri fiecare, alături de Bogdan Barbu (2012, 2014) și Raul Badiu (2013, 2016).

Andrei Mitre și Horațiu Baltador au încheiat atât raliul, cât și sezonul pe locul II în clasamentul general Cupa DACIA, după un an în care au demonstrat o mentalitate matură și un ritm competitiv, care a crescut constant de la o etapă la alta. Podiumul general de la raliul Sibiului a fost completat de Daniel Rusciuga/Cristian Vârban. Din păcate, echipajul Dragoș Popa/Sorin Colceriu sunt urmăriți de ghinionul de la Iași și au fost nevoiți să abandoneze la finalul primei zile de la Sibiu, ca urmare a unor probleme tehnice. Totuși, punctele valoroase acumulate de cei doi de-a lungul sezonului le-a consolidat locul III general la finalul acestui sezon, o adevărată reușită pentru modelul Logan. 

Una dintre surprizele frumoase de la raliul Sibiului a fost evoluția puternică a echipajului feminin Cristiana Oprea/Diana Hațegan, care au surprins cu timpi de top pe câteva dintre probe. Ocupând locul 6 la finalul acestei etape, fetele au acumulat suficiente puncte pentru a termina sezonul pe 5 general Cupa DACIA – cea mai bună clasare a unei femei-pilot din 2007, când Alina Bunica a ocupat același loc. Evoluția lor constantă din acest sezon anunță o luptă interesantă pentru 2019, când vor fi unul dintre echipajele favorite pentru vârful clasamentului Cupei DACIA.

La debutanți, echipajul Dan Mândruț/Paul Pîrvan au surprins prin evoluția lor hotărâtă la bordul modelului Logan, reușind să termine prima și a doua zi în fruntea colegilor începători, la mică diferență în fața lui Albuț. Această performanță este cu atât mai impresionantă cu cât este primul raliu pentru Mândruț în postura de pilot și al doilea din carieră, după etapa de la Iași unde Pîrvan a stat în scaunul pilotului. Totuși, echipajul Dan Albuț/Cristian Bala au recuperat pe cele două treceri pe Păltiniș și au terminat raliul în fruntea clasamentului debutanților la această etapă, fiind urmați pe podium de Dan Mândruț/Paul Pîrvan (și ei unul dintre echipajele anunțate deja pentru 2019) și Ramona Rusu/Sorin Crișan.

S-a stabilit astfel și clasamentul final al debutanților, unde Bogdan Gheorghiu/Robert Radu termină sezonul pe locul I, fiind urmați de Eugen Caragui/Robert Fus pe locul II și de Dan Albuț/Cristian Bala pe locul III. Cele două echipaje din urmă sunt la egalitate cu 142 de puncte, însă departajarea se face comparând numărul de victorii – în acest caz Caragui are 2 locuri I, în timp ce Albuț are o singură victorie la debutanți. 

Acestea fiind spuse, Cupa DACIA le mulțumește tuturor celor 19 echipaje care au alergat românește în 2018, dar și sponsorilor și fanilor fără de care ediția cu numărul 12 nu ar fi fost posibilă. Mai mult de jumătate dintre aceste echipaje au fost debutanți, confirmând încă o dată statutul de rampă de lansare pentru tineri în motorsportul românesc. Până la startul sezonului 2019 toate noutățile vor fi anunțate pe site-ul www.cupadacia.ro și pe pagina facebook Cupa Dacia. 

În 2018 Cupa DACIA a fost susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto, Hankook – anvelope de competiții. Partener media este Radio România Actualități, care a relatat evoluția echipajelor de-a lungul sezonului.

Clasamentul general final Cupa DACIA 2018:

  1. M. Mureșan/M. Andreoiu 186p (Sandero) (Locul I Raliul Sibiului)
  2. A. Mitre/H. Baltador 167p (Sandero) (Locul II Raliul Sibiului)
  3. D. Popa/S. Colceriu 137p (Logan)
  4. B. Gheorghiu/R. Radu 106p (Logan)
  5. C. Oprea/D. Hațegan 94p (Sandero)
  6. E. Caragui/R. Fus 91p (Sandero)
  7. D. Albuț/C. Bala 53p (Logan) (Locul I debutanți Raliul Sibiului)
  8. R. Rusu/S. Crișan 51p (Sandero) (Locul III debutanți Raliul Sibiului)
  9. O. Costea/R. Maior 57p (Logan)
  10. S. Procopiu/ M. Stanciu 43.9p (Sandero)
  11. C. Melczer/E. Sipos 46p (Sandero)
  12. R. Luca/A. Luca 28.5p (Sandero)
  13. A. Păun/M. Lăzărescu 27p (Logan)

***

  1. D. Zaharia/D. Plugaru 30p (Sandero)
  2. D. Rusciuga/C. Vârban 29p (Logan) (Locul III Raliul Sibiului)
  3. D. Mândruț/P. Pîrvan 22p(Logan) (Locul II debutanți Raliul Sibiului)
  4. P. Pîrvan/D. Mândruț 4.8p (Logan)
  5. F. Popescu/A. Tămășescu 4.7p (Logan)
  6. S. Dumitrescu/M. Vieriu 4.6p (Sandero)

*Sunt necesare minim 3 etape pentru a figura în clasamentul final

Foto de RallyZoom.ro

Facebook Comments