În timp ce majoritatea românilor se bucură de vacanță, piloții și copiloții care aleargă românește în Campionatul Național de Raliuri 2019 sunt la “muncă” pe probele speciale de la Raliul Argeșului. Chiar în aceste momente, 12 echipaje Cupa DACIA efectuează recunoașterile pe traseul de concurs din zona Pitești – Curtea de Argeș și Transfăgărășan.
După aproape un deceniu, Raliul Argeșului revine weekendul acesta în calendarul competițional și deschide sezonul de raliuri în 2019. Concurenții sunt nerăbdători să descopere secretele asfaltului argeșean, într-o configurație cu 2 zile de concurs (vineri și sâmbătă, 3-4 mai) care includ atât probe scurte, o superspecială în centrul orașului Pitești, dar și 2 probe pe Transfăgărășan cu o regrupare la Concul Ursului.
Spectatorii sunt așteptați joi seara, pe 2 mai, să cunoască și să stea de vorbă cu echipajele în cadrul sesiunii de autografe, care va începe la ora 19:15 pe pietonala strada Victoriei. Va urma startul festiv de la ora 19:30, ocazie cu care toate mașinile înscrise în concurs vor defila prin fața fanilor, inclusiv cele 11 Sandero și 2 Logan înscrise în Cupa DACIA.
Motoarele se încălzesc vineri dimineața, pe 3 mai, în cadrul sesiunii de teste premergătoare raliului care va avea loc între 08:00-12:30 în zona Budeasa Mică. Startul propriu-zis al concursului se va da la ora 14:00, când mașinile vor pleca pe rând spre prima probă specială, PS1 Curtea de Argeș. Toate echipajele se vor regrupa în Curtea de Argeș, urmând încă o trecere pe aceeași probă de 5.8km. Spre deliciul spectatorilor, seara se va încheia spectaculos chiar în centrul orașului Pitești, unde concurenții vor evolua începând cu ora 20:00. Organizatorii au amenajat pentru superspecială un traseu de concurs de 7.8km în jurul stadionului Nicolae Dobrin și pe străzile adiacente.
Ziua a doua a raliului Argeșului aduce partea semnificativă a acestui eveniment. Sâmbătă concurenții vor pleca din parcul închis către PS4 Cetatea Poenari, o probă scurtă dar frumoasă ce deschide urcarea pe Transfăgărășan. Dacă în ultimii ani ne-am obișnuit cu un debut al campionatului pe proba regină Cheia-Babarunca, Argeșul a compensat pe măsură cu o probă de 27.68km pe Transfăgărășan, care se va parcurge în ambele sensuri cu barajul Vidraru ca punct de plecare/sosire. PS5 Vidraru 1 este urmată de o scurtă porțiune de drum ce va fi parcurs în regim de etapă, pentru ca echipajele să își continue întrecerea pe PS7 Piscul Negru 1 (10.72km) până la Conacul Ursului, unde se va amenaja un parc de service îndepărtat. Coborârea presupune parcurgerea acelorași 2 probe în sens invers, cu PS8 Vidraru 2 (27.68km) contând ca Power Stage.
Prima mașină va sosi în parcul închis la 17:49, iar cele mai rapide echipaje vor urca pe podium la festivitatea de premiere începând cu ora 20:30, tot pe strada Victoriei.
Iată impresiile concurenților de la Cupa DACIA înainte de etapa de debut a sezonului:
“La Raliul Argesului ma intorc înapoi la volanul mașinii de curse după o pauza destul de lunga. Anul acesta a apărut o modificare in structura echipajului, in dreapta mea fiind Robert Maior. Ca prim obiectiv avem acomodarea noastră ca echipaj, apoi vom începe o lupta pentru titlul Cupei, lupta care nu pare ușoară ținând cont de adversarii de anul acesta.” a declarat pilotul Andrei Mitre, juniorul vicecampion al ediției de anul trecut.
“Dupa un sezon 2018 destul de bun,incununat cu obtinerea bronzului Cupei Dacia, lasam “regina” Logan sa se odihneasca si incercam o noua provocare, Dacia Sandero! Ramanem in aceeasi componenta sudata Popa-Colceriu, dar suntem constienti ca trebuie sa ne acomodam cu noua masina si cu echipa de asistenta Varu Nicu Motorsport! Concurenta in cadrul Cupei Dacia va fi foarte mare in acest an,practic eu cred ca cel putin 5 echipaje pot lupta pentru castigarea marelui trofeu! Noi incercam la Raliul Argesului sa descoperim cat mai mult din comportamentul noii masini,dorim sa nu facem greseli, iar incepand cu Raliul Bacaului sa ne putem implica in lupta la varf!Vreau sa multumesc prietenilor si sponsorilor nostri care fac posibila participarea noastra in acest an KLARWIN, FRATELLI GRUP, BEST TOOLS, VRK EXPEDITION, DRILL MEDIA si CENTRU MEDICAL FORUM!” a spus pilotul Dragoș Popa.
“Sunt bucuros ca pot participa in cadrul cupei Dacia anul acesta alaturi de DTO Rally Team, am asteptari mari si un obiectiv bine stabilit, titlul cupei, insa sunt constient ca acesta nu trebuie sa acopere dorinta si motivatia de a-mi inbunatatii pilotajul si de a invata calm si cu rabdare pasii ce urmeaza, pentru ca asta conteaza mult mai mult pentru cariera mea. Raliul Argesului reprezinta o premiera pentru mine, fiind un vis vechi de al meu de a concura pe Transfagarasan, Cupa Dacia va fi foarte disputata anul acesta, asadar nu doar la Arges va fi o lupta stransa, ci la toate etapele. Tot ce pot spune este ca de abea astept sa iau startul!” a declarat pilotul nou-venit Cristi Sugar.
Echipajul Daniel Rusciuga/Cristian Vârban țintesc și ei titlul Cupei DACIA 2019: “2019 o sa fie un an promitator pentru noi, masina este reglata si pregatita de start. Titlul nu este o misiune imposibila, suntem calmi, relaxati si gata de start. Ne vedem pe probe, bafta!” ne-a spus Daniel, în timp ce copilotul său păstrează entuziasmul echipajului: “Salutare, in 2019 am venit cu forte noi pentru lupta la titlu, speram sa nu avem probleme tehnice si sa terminam cu bine alturi de colegii din cupa. atentie la neatentie, succes tuturor!”
Cristiana Oprea, pilotul deja binecunoscutului echipaj feminin, s-a declarat și ea entuziasmată de Raliul Argeșului: “Bucuria de a lua din nou startul alături de Diana Hațegan, la un raliu la volanul mașinii mele de curse a căpătat noi valențe, cu atât mai mult cu cât restul sezonului este pentru noi incert, din lipsă de parteneri. Îmi doresc să dau tot ce pot pe probe și să repet cel puțin timpii de la Sibiu, etapa de asfalt cu care am încheiat sezonul 2018 cu timpi în top 3 al clasamentului general Cupa DACIA.”
Cupa DACIA 2019 are ca partener principal ROMGAZ, iar parteneri sunt Dacia Finance – servicii de leasing, YATO – marcă de scule și echipamente de lucru mecanice și pneumatice, BOSCH Service – producător piese auto. Parteneri tehnici sunt VALEO Lighting – marcă de faruri auto, ORECA – marcă de produse echipamente protecție sport auto, PILOT – marcă de produse auto. Pentru al doilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul matinalului Prietenii de la Zece.
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Lista echipajelor înscrise la Raliul Argeșului, prima etapă a Cupei DACIA 2019:
- A. Mitre/R. Maior
- D. Popa/S. Colceriu
- B. Gheorghiu/R. Radu
- C. Oprea/D. Hațegan
- C. Sugar/V. Colceriu
- S. Procopiu/ M. Stanciu
- D. Albuț/C. Bala
- D. Rusciuga/C. Vârban
Debutanți
- H. Balea/M. Luncan
- D. Mândruț/P.Pîrvan (Logan)
- F. Popescu/A. Gheondea (Logan)
- A. Luca/M. Căpeț
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Foto de RallyZoom.ro