A cincea etapă a Cupei DACIA s-a disputat pe asfaltul din Sibiu, unde echipajul Cristi Sugar/Vlad Colceriu și-a adjudecat o victorie mult așteptată cu care au rupt șirul ghinioanelor din etapele precedente. Aceștia au fost urmați de Dragoș Popa/Sorin Colceriu, care au marcat astfel cel mai bun rezultat de până acum cu Sandero, iar podiumul general a fost completat de Andrei Mitre/Robert Maior.
Echipajele Cupei DACIA au alergat românește la final de iulie (25-27 iulie) la Raliul Sibiului, pentru ultima etap„ă din Campionatul Național de Raliuri dinaintea vacanței de vară. Toți cei 9 concurenți au optat pentru modelul Sandero 0.9 TCe, fiind totdată prima etapă din 2019 fără nicio ieșire în decor.
Cu un parcurs aproape perfect, cu 11 din 13 probe câștigate în cadrul Cupei DACIA, juniorul timișorean Cristi Sugar a reușit să treacă peste momentele neplăcute de la etapele anterioare și și-a adjudecat la Raliul Sibiului a doua victorie în acest sezon, după debutul promițător de la Raliul Argeșului. Punctele astfel câștigate l-au readus pe locul 2 în clasamentul general provizoriu, în lupta pentru titlul Cupei DACIA 2019.
“La etapa de la Sibiu credem că am spart ghinionul ultimilor 3 etape și unde s-a materializat munca noastră care a refuzat să dea roade în prima jumatate de campionat. Plecăm acasă cu o victorie importantă, puncte importante care ne reintroduc în lupta la vârf pentru titlul Cupei Dacia 2019 și sperăm să fim în continuare feriți de probleme tehnice sau mai ales ieșiri în decor, să ne putem arăta ritmul atât pe macadam cât și pe asfalt!” a declarat pilotul Cristi Sugar.
Cu o victorie pe coborârea de pe Păltiniș și 5 probe în care a avut al doilea cel mai bun timp, Dragoș Popa a demonstrat un ritm foarte bun pe probe cu care și-a asigurat locul II general în clasamentul etapei. Punctele acumulate la Sibiu l-au readus în top 10 al clasamentului general provizoriu, însă nu sunt suficiente pentru a permite o luptă la podiumul de final de an: “A trecut ceva timp de când nu m-am mai simțit atât de bine în mașina de curse pe asfalt și, mai mult, cred că am reușit să alungăm toate ghinioanele și greșelile din prima jumătate a campionatului! Un raliu cu probe tehnice, dar și porțiuni de mare viteză, asfalt foarte bun combinat cu suprafață denivelată și murdară, cam tot ce ne puteam dori pentru primul nostru raliu cu Sandero pe asfalt (dupa cei doar 5km de la Pitești)! Totul a funcționat cum ne-am dorit, Sorin exemplar, mașina perfectă, poate cu puțin mai mult curaj din partea mea și fără mici probleme la frână pe prima bucl de sambătă ne puteam implica mai serios în lupta pentru prima poziție! Mulțumim susținătorilor noștri, mulțumim Văru Nicu Motorsport, ne vedem la Iași!”
Andrei Mitre/Robert Maior s-au clasat pe locul 3, fiind urmați de Dan Albuț/Cristian Bala, care cu acest loc 4 și-au consolidat punctele necesare pentru a se putea lupta în continuare pentru podiumul de la final de an. În același timp, pilotul ieșean Bogdan Gheorghiu, secondat acum de copilotul Dumitru Gheorghe, își păstrează poziția de lider al clasamentului general provizoriu, chiar dacă după abandonul de la Harghita a abordat precaut etapa de la Sibiu, pe care a terminat-o pe locul 5 în cupa monomarcă. Cristiana Oprea alături de copilotul Andrei Hicea au terminat raliul pe locul 8 în clasamentul general Cupa DACIA.
Echipajul Horea Balea/Mihai Luncan s-au impus și de această dată în clasamentul dedicat debutanților, fiind urmați îndeaproape de Vlad Răducanu, care l-a avut de această dată în dreapta pe copilotul Traian Arsenescu. Artur Luca/Mihai Căpeț au crescut ritmul pe probe și au completat podiumul debutanților, păstrându-și locul I în clasamentul dedicat provizoriu.
Urmează acum o scurtă vacanță competițională în luna august, iar următoarea etapă Cupa DACIA 2019 este Raliul Iașului, care va avea loc pe macadam între 5-7 septembrie.
Cupa DACIA 2019 are ca partener principal ROMGAZ, iar parteneri sunt Dacia Finance – servicii de leasing, YATO – marcă de scule și echipamente de lucru mecanice și pneumatice, BOSCH Service – producător piese auto. Parteneri tehnici sunt ORECA – marcă de produse echipamente protecție sport auto, PILOT – marcă de produse auto. Pentru al doilea sezon consecutiv, furnizorul anvelopelor de competiție pentru Cupa DACIA este Hankook prin Bucur Tuning. Partener media este Radio România Actualități, care după fiecare raliu le oferă ocazia piloților și copiloților care aleargă românește să își împărtășească direct din studio experiențele din mașina de curse, în cadrul emisiunii Prietenii de la Zece.
Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile competiției monomarcă puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.
Deoarece proba Păltiniș Power Stage a fost anulată, punctele pentru power stage nu s-au acordat al această etapă. Clasamentul general Cupa DACIA 2019 după a cincea etapă, Raliul Sibiului:
- B. Gheorghiu/A. Pintilii 89p
- C. Sugar/V. Colceriu 86p
- A. Mitre/R. Maior 81p
- D. Albuț/C. Bala 78p
- H. Balea/M. Luncan 61p
- S. Procopiu/ M. Stanciu 59p
- V. Răducanu/L. Mandu 51p
- C. Oprea/D. Hațegan 50p
- D. Popa/S. Colceriu 49p
- A. Luca/M. Căpeț 46p
- F. Popescu/A. Gheondea 44p
- D. Mândruț/P.Pîrvan 16p
- R. Benea/A. Hicea 14p
- R. Luca/C. Oprea 12p
- D. Rusciuga/C. Vârban 4p
*Se acordă 4p bonus pentru participare
Foto de RallyZoom.ro