Relansarea luptei în Cupa Dacia înainte de Raliul Brașovului

Share this:

Raliul Iașului a adus la start 6 echipaje în Cupa Dacia din care 5 modele Sandero și un model Logan. Etapa a contat ca cea de a șasea etapă a Cupei. Până spre finalul raliului, echipajul Dănuț Militon/Bogdan Giol au condus detașat dar o problemă tehnică generată de o mică eroare de pilotaj a adus un abandon nedorit. Dănuț a spus pe pagina sa de Facebook: ”Chiar dacă nu am reușit să terminăm Raliul Iașului, în urma unei greșeli copilărești, unde am decis că putem sării un prag cu accelerația la podea, fapt ce ne-a costat un posibil podium in cadrul clasei RC5N si o nouă victorie la Cupa Dacia…”.
Se relansează astfel lupta pentru podiumul Cupei și chiar pentru primul loc, odată cu publicarea listei de participanți pentru Raliul Brașovului. Echipajul Florian Popescu/Radu Talașman și-a anunțat participarea, iar odată cu includerea în competiție a echipajelor similare, participante în trofeul Rally start, lupta a devenit din ce în ce mai interesantă. Lider de necontestat, Dănuț Militon, rămâne favorit la titlu în condiții normale, chiar dacă echipajul Radu/Dorina Luca vor participa la ultimele două etape din campionat. Din cele 8 etape incluse în cadrul Cupei Dacia (din cele 9 ale Campionatului național de raliuri – Raliul Bacăului nu este inclus în Cupa Dacia), vor conta la sfârșit de an cele mai bune trei etape de macadam și cele mai bune trei etape de asfalt, punctele bonus fiind cunatificate indiferent de numărul de etape parcurse.
Partenerii Cupa Dacia sunt:
#mobilize
#mach1sport
#GT2i
#hankookmotorsports
#ontopay
#Cliorally5 Challenge România
#cupadacia

Facebook Comments