Cupa DACIA merge cu Hankook în 2018

Share this:

Pregătirile pentru Campionatul Național de Raliuri 2018 sunt pe ultima sută de metri iar noutățile nu se lasă așteptate. Cupa DACIA are în acest sezon un nou furnizor de anvelope de competiție: este vorba despre anvelopele Hankook distribuite prin Bucur Tuning.

Prețuri

Sportivii care vor alerga românește în 2018 beneficiază de prețuri preferențiale pentru anvelopele de competiție Hankook:

  • macadam – 171 euro + TVA
  • asfalt – 195 euro + TVA

Anvelopele de asfalt sunt disponibile în variantele super soft, soft și medii, iar cele de macadam în varianta medie. Pentru macadam sunt disponibile și duritățile soft și hard, însă nu preconizăm necesitatea utilizării lor în condițiile previzibile de campionat.

Bucur Tuning livrează anvelopele oriunde în țară sau direct la locul cursei, oferind o nouă facilitate concurenților Cupei DACIA 2018: anvelopele comandate și nefolosite la un raliu pot fi returnate, achitând doar costul transportului (10 euro/anvelopă).

Comenzi

Comenzile se fac direct la Bucur Tuning – office@bucur-tuning.ro sau la telefon 0722.254.588 (persoană de contact Călin Bucur).

Premii

Ajunsă în 2018 la cea de-a 12-a ediție, Cupa DACIA continuă să încurajeze tinerii sportivi printr-o serie de premii și facilități oferite de-a lungul sezonului. Pentru fiecare dintre cele 7 raliuri din calendar, pe lângă premiile în cuantum de 2000 de euro oferite primilor 5 din clasamentul general al fiecărei etape, Cupa DACIA va oferi “Premiul Hankook”, atribuind câte 3 anvelope de competiție Hankook astfel: câte o anvelopă ocupanților locului I din clasamentele general și debutanți ale etapei și o anvelopă trasă la sorți, oferită unuia dintre ceilalți concurenți care au terminat raliul (inclusiv după regula Super Rally).

În 2018 Cupa DACIA este susținută de RCI Leasing, Viarom și Mival Class – reparator Renault. Partenerii tehnici care mențin buna desfășurare a competiției monomarcă sunt Hankook – anvelope de competiții, Oreca – principalul furnizor al kit-ului Sandero, Pilot – producător de accesorii auto.

Mai multe informații despre evoluția echipajelor și noutățile din Cupa DACIA 2018 puteți găsi pe site-ul www.cupadacia.ro, pe pagina facebook Cupa Dacia și pe contul de instagram @cupadacia.

Facebook Comments